14
Mar 09Peopleware(I) – managementul resurselor umane
Am reînceput să citesc Peopleware, de data asta serios nu doar frunzărind-o ca acum câțiva ani.
Cartea e de căpătâi, un must-read, o carte pe care orice om care lucrează în software(și prin generalizare, orice om care lucrează într-un domeniu ce presupune creativitate), fie el programator, arhitect, artist grafic sau project manager, trebuie să o citească cel puțin o dată. Din păcate, cel puțin în cercurile profesionale în care m-am învârtit până acum nimeni nu numai că nu a auzit de ea dar nici măcar intuitiv nu a încercat să aplice best-practice-urile din ea, ba din contră, totul părea să se facă împotriva productivității.
O laud atât fiindcă în ea am găsit scris despre:
- Iluzia Înaltei Tehnologii(HI-TECH): să fim serioși, sunt foarte puțini oamenii care lucrează într-adevăr cu tehnologie înaltă, cu atât mai mult să lucreze la crearea ei. Calculatoarele, limbajele de programare, gadgeturile astea care tot apar sunt printre noi de aproape jumătate de secol într-o formă sau alta. Nu mai e nimic HI. E doar iluzia unora că “HI-TECH”-ul e dificil de manevrat, dificil de învățat și dificil el prin definiție. Nu e! Nu el pune problemele importante în managementul proiectelor, nu software-ul, nu hardware-ul ci peopleware-ul. E simplu să mai pui niște memorie la calculatoare în speranța ca asta o să crească productivitatea, să cumperi soft-uri scumpe din același motive dar să interacționezi cu oamenii e foarte dificil și nu e o știință exactă și de aici apar problemele.
- Presupunerea că oamenii a căror muncă presupune creativitate sunt la fel ca și cei care vând in Fast-Food-uri: din nou greșit dintr-o multitudine de motive. Nu se pot înlocui fără efecte vizibile si de lungă durată, nu li se poate cere să nu greșească, nu li se poate cere să automatizeze foarte mult din ce fac, nu li se poate cere să gândească(sa citească, să se documenteze, să planifice) înainte de a face ceva(o statistică tristă e că dezvoltatorul mediu de software nu deține nicio carte despre munca lui curentă și nici nu a citit vreodată una). Sau mai bine zis, toate astea se pot face dar cu mari pierderi de productivitate.
- Vienna Waits for you (partea mea preferată)
Billy Joel – ViennaPe scurt e vorba despre overtime și despre modul în care se se poate obține productivitate: modul spaniol – munca extensivă și excesivă vs. modul englezesc – revoluție industrială(creativitate). Toți sunt de părere că overtime-ul e sfânt dar nu e chiar așa, după orice overtime urmează o perioada în care omul respectiv o va lăsa mai moale pentru a-și reveni. La fel, să nu-și închipuie nimeni că angajații nu știu și nu se gândesc niciodată că viața e prea scurtă și că tot ce fac ei e să muncească(uneori în condiții proaste). Ei știu asta și la un moment dat vor pleca. E dat un exemplu in carte despre o echipa care a reușit să ducă un proiect dificil la sfârșit cu overtime și tot tacâmul de astfel de practici dar care, la final, a fost pierdută. Toți și-au dat demisia. A meritat costul?
- Calitate vs. productivitate: surprinzător dar nu sunt invers proporționale. Un exemplu clasic e Japonia, fac lucruri de calitate foarte bună și sunt în același timp a doua putere economică a lumii.
- Legea lui Parkinson: munca se lungește în tot timpul alocat pentru ea. Sau nu, depinde de om și sunt mulți acolo la care nu se aplică.
- Soluții miraculoase: nu există așa ceva. E la fel ca iluzia HI-TECH. Nu poți slăbi în timp ce dormi, că să folosesc un exemplu din carte. Managementul înseamnă mai mult decât atât și are de-a face în primul rând cu oamenii. Dacă unul din oamenii din echipa ta e răcit și vine la muncă management poate însemna chiar și să-i aduci un ceai cald la birou.
Partea a II-a este despre mediul de lucru la locul de muncă: mobilier, liniște și alte asemenea lucruri pe care foarte puțini manageri la iau în calcul.
